De ce este o idee inspirată să folosești culoarea anului în promovare

Gri și galben. Acestea sunt culorile anului 2021 selectate de Institutul Pantone. De peste 20 de ani, Pantone alege câte o culoare, care influențează dezvoltarea de produse și decizia de cumpărare din diferite industrii: modă, design industrial, design grafic etc. Anul acesta, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, Pantone a selectat aceste două culori, argumentându-și decizia astfel:

„Uniunea dintre anduranța lui Ultimate Gray și vibrația luminoasă a galbenului Illuminating exprimă un mesaj pozitiv, puternic. Practică și stabilă, dar, în același timp, caldă și optimistă, aceasta este o combinație de culori care simbolizează speranță și optimism. Avem nevoie să fim încurajați și inspirați – acest lucru este esențial pentru spiritul uman.“

Alăturarea celor două culori transmite un mesaj puternic de optimism, într-o lume aflată în plină transformare.

De ce sunt importante culorile pentru brandul tău

Alegerea fiecărei culori care îți va reprezenta brandul, indiferent de materialul publicitar prin care îți vei promova afacerea, este o decizie cu o miză foarte importantă: culorile au o contribuție mare la decizia de cumpărare pe care o ia clientul tău.

Iată de ce sunt importante culorile:

  1. Culorile fac ca brandul tău să fie mai ușor de recunoscut.
  2. Culorile sunt un detaliu important al brandului tău, pe care clienții și-l vor aminti. Potrivit studiilor, acestea cresc nivelul de recunoaștere a unui brand cu 80%.
  3. Culorile creează o stare. Cercetările în domeniu arată că acestea influențează în mod semnificativ felul în care se simte potențialul tău client. Cel mai concludent exemplu în acest sens este McDonald’s. Culorile acestei companii – galben și roșu – au fost special alese pentru a stârni senzația de foame, arată www.eyeem.com.
  4. Culorile influențează percepția. În funcție de culorile alese pentru a-ți reprezenta brandul, acesta va fi perceput ca inovativ, serios sau în orice alt fel, în funcție de direcția trasată cu ajutorul culorilor. 

Cum alegi cele mai potrivite culori pentru brandul tău?

Atunci când decizi care culori îți vor reprezenta cu adevărat brandul, trebuie să ții cont de semnificația nuanțelor pentru care optezi. Vezi mai departe câteva exemple de culori, dar și ce emoție poate crea fiecare:

Galben. Este culoarea minții și a intelectului, care se adresează părții raționale a creierului. Exprimă creativitate, idei noi. Denotă speranță, fericire, optimism. Această culoare trebuie folosită însă echilibrat, deoarece utilizarea ei în exces poate cauza anxietate, agitație sau poate denota critică și nerăbdare.

Gri. În psihologia culorilor, griul reprezintă neutralitatea și echilibrul, deoarece aduce laolaltă albul și negrul. Utilizată individual, poate avea și conotații negative, dar este folosită cu succes în combinație cu alte culori, pentru a atenua nuanțele intense și a da senzația de echilibru.

Roșu. Această culoare atrage atenția în cea mai mare măsură și este asociată cu emoții puternice, precum dragostea sau pasiunea. Este o culoare caldă, care te îndeamnă la acțiune și îți dă încredere. Este recomandată să nu fie folosită pe suprafețe foarte mari, deoarece poate deveni agresivă din punct de vedere vizual.

Portocaliu. Este o culoare a optimismului, a încrederii în sine și exprimă o atitudine extrovertă. Radiază căldură, fericire și combină energia roșului cu bucuria galbenului. Trebuie folosită însă echilibrat, deoarece, utilizată în mod neinspirat, poate denota pesimism și superficialitate. În lumea business-ului, poate lăsa clientului impresia că își permite produsul respectiv.

Verde. Verdele este culoarea naturii. Exprimă siguranță, armonie, vindecare și stabilitate. Nuanțele mai închise de verde simbolizează prestigiul, bunăstarea, iar cele deschise denotă renașterea, creșterea, prospețimea. În lumea business-ului, verdele este o culoare potrivită în special pentru brandurile asociate sănătății, terapiei și pentru cele care promovează produse prietenoase cu mediu. Verdele închis este potrivit în special pentru brandurile din domeniul financiar.

Albastru. Este culoarea încrederii, a păcii. Sugerează loialitate și integritate, dar și predictibilitate. Este o nuanță ce atrage calmul, reducând frica și tensiunea. Inspiră înțelepciune și idealuri înalte și creează senzația de spațiu. Este considerată cea mai sigură culoare care poate fi folosită în lumea corporate și este adesea folosită în întâlniri importante. Poate inspira totodată o atitudine conservatoare, dar și predictibilitate.

Culorile în producția publicitară

Esențială pentru orice brand în devenire este crearea identității vizuale. În acest proces, ne concentrăm atât pe funcția estetică a materialelor publicitare destinate promovării brandului tău, cât și asupra obiectivului tău de business pe care vrei să îl atingi prin intermediul acestora. Echipa noastră de designeri îți va recomanda culorile care îți reprezintă cel mai bine brandul.

Unul dintre serviciile oferite de BT Production este cel de design grafic. Specialiștii noștri îți vor pune la dispoziție servicii de identitate vizuală, de design de materiale publicitare și de ambalaje.

De asemenea, brandul tău va putea ieși în evidență prin intermediul culorilor folosite pentru realizarea de materiale tipărite. Vei găsi la BT Production tot necesarul de tipar digital, marketing și produse promoționale.

Iar culorile brandului tău vor fi cu adevărat memorabile prin intermediul printurilor de mari dimensiuni. Acestemateriale publicitare au devenit parte integrantă din spațiile publice și au ca principal avantaj faptul că atrag atenția potențialilor clienți chiar și de la distanță.

Distribuie:

Mai multe articole